E 17 aprilie 2009, in Vinerea Mare la ora 09:37 PM. Nu de mult am sosit acasa. Am dat drumul la claculator, am jucat un pic de khan wars, pe care il tin deschis inca, in timp ce scriu aceste randuri.

[partea aceasta e un pic mai personala si nu de pus pe blog... era vorba intr-un fel de faptul ca dupa ce ma intlanesc cu Moni sunt foarte inspirat] Pana m-am pus aici la birou sa scriu, mintea mea a procesat numeroase idei absolut superbe, pe care le uit chiar si in acest moment in care scriu. Toate vin si pleaca intr-un sir continuu.

Din start va rog sa-mi scuzati incoerenta. Aceste ultime doua zile m-au facut din nou sa realizez ca mai am mari probleme de orgoliu. Am scris la un moment dat o poezie intitulata “Pride the Bride”. O puteti gasi la mine pe deviantart sau cine stie unde altundeva. Am descris in acea poezi mandria la un nivel mitic, sa spun asa, dar e interesant de observat cat de reala o problema constituie de fapt.

Am scris in piesa de teatru “To Breach Reality” faptul ca omul are un fel de dispozitiv de auto-distrugere incorporat. Acum, acest dispozitiv poate fi considerat ca fiind boala aceasta atat de populara a secolului nostru, si anume cancerul. E de-a dreptul terifiant sa stii ca in codul tau genetic exista un intrerupator ce poate activa aceasta boala incurabila.

Sa nu credeti pentru un moment ca auto-distrugerea la oameni se manifesta doar la nivelul trupului. Nici vorba. Trebuie inteles ca mintea omului e cea care detine intr-adevar semnificatia. Mintea unui om poate face mult mai mult rau decat trupul sau, diferenta dintre om si restul animalelor.

Despre acest dispozitiv de la nivelul psihic se vorbeste atat de mult si atat de mult se mai si glumeste despre el (ca despre orice lucru rau, pana la urma)… mandria. Unii chiar se mandresc cu mandria lor. In astfel de momente ramai fara replica, nu?

Mandria a fost declarata pacat, e unul din cele 7 pacate de moarte. Si ce-i cu asta? Mare lucru, de! Daca renunt la mandria mea cu ce raman?

Cu siguranta doar cu lucruri mai bune. Si nu doresc sa vorbesc utopic aici. Ar fi stupid sa ma astept ca cineva sa isi elimine complet mandria. Insa, ia sa privim putin inapoi. Adam si Eva erau fericiti, in sensul ca o duceau bine acolo in Rai, pana cand au muscat din marul cunoasterii, care s-a dovedit a fi mai mult periculos decat delicios. Printre toate lucrurile “rele” pe care au ajuns sa le cunoasca a fost, inevitabil, mandria. De aici incolo, omul a inceput sa-si aprofundeze cunostiintele in acest minunat domeniu, punand din ce in ce mai mult pret pe orgoliul lor.

Este ciudat sa spun ca delimitarea claselor sociale a avut intr-adevar efectebenefice pentru societatea umana. Taranii stiau ca sunt tarani. Cei foarte putini care incercau cu adevarat sa schimbe acest lucru prindeau gustul tragediilor grecesti, vazand ca nici vorba de fortuna labilis.

Lumea in general stia cam pe unde le este locul. Nu, n-a fost bine. Am vrut capitalism, clar, fiecare sa se dezvolte individual. Si cat de straluciti sunt indivizii! Ehei!

Acest lucru a sporit mai tare mandria oamenilor, si ca rezultat ipocrizia si avaritia lor. Acest lucru ii face pe oameni sa aiba o impresie gresita despre ei si ii face sa fie mereu preocupati de imaginea lor si de ego-ul lor superficial.

Mandria si numeroasele mijloace moderne de sporire a acesteia ii fac pe oameni sa fie atat de distanti si atat de ignoranti, incat pana la urma toti vor fi niste autisti singuratici.

Cea mai importanta chestie, zis asa colocvial, e sa inveti sa lasi de la tine. Nu o vei face tot timpul, pentru ca iti va fi teama ca vei ajunge manipulat. Insa, din cand in cand mai trebuie sa te dezbraci si de orgoliu. Stii bine ce se intampla cand porti prea mult aceeasi haina si nu cred ca-ti doresti…

Imaginea omului a capatat si ea o importanta colosala, incat poti pica in capcana de a o lua doar pe aceasta in considerare. E foarte important intr-adevar sa nu te disconsideri ca persoana. Niciodata sa nu iti pierzi respectul fata de tine insuti/insati.

Exista multe tehnici prin care sa te ajuti in legatura cu imaginea ta. Una simpla e sa nu te lasi prada acelor voci care iti spun ca nu esti bun de nimic, ca pe aceasta lume tu nu ai nici un scop. Apoi trebuie sa iti spui ca poti reusi, ca esti o persoana inteligenta, frumoasa. Pare stupid, nu? O simpla iluzie, o forma fara fond. Sa nu uitam totusi ce a spus Eugen Lovinescu de acest subiect, si anume ca formele fara fond isi creaza cu timpul fondul.

Inca o idee aici, din “Portretul lui Dorian Grey” a lui Oscar Wilde. Lordul Henry spunea ca americancele, in ciuda fpatului ca nu erau la fel de frumoase ca cele britanice, se comportau ca si cum ar fi fost foarte frumoase. Acesta era sarmul lor, lucrul care le facea atat de atractive.

Trebuie observat, totusi, faptul ca aceasta metoda de imbunatatire a imaginii poate duce foarte usor la o dezvoltare accelerata a orgoliului.

[...] Va urma…

[refren:]
Se invarte Pamantul cu sau fara noi
Vin vanturi dure, furtuni si ploi
Apele se misca la nesfarsit
Omul nu se cunoaste cum ca ar fi trait
Se priveste trist nu mai pricepe
Viata lui nu valoreaza cat doua cepe
Atunci se enerveaza si-si foloseste stiinta
Unde-l va duce asta? Ii va deteriora fiinta?

In copilarie el nu vede scooby doo
Nici oameni fericiti bah asta so crezi tu
Intrezareste o cursa nebuna dupa avere
Observa oameni ce-si ineaca viata in bere
Degenerati cu doua clase care ajung la putere
Tarfe care-i fura tatal si-l lasa cu sechele
Vede balti de sange, oameni cazuti de pe schele
Oameni care zambesc desi au avut numai belele
Alti semeni de-ai lui cazuti in nebunie,
Isterie, manie si schizofrenie
La aceasta viata lugubra vrea sa-i faca o poza
Sa arate lumii intregi cum arata o psihoza
Abia ca mai rasufla, deja e coplesit
Si cand te gandesti ca mai are de trait
Asta gandeste si el, cum is va duce traiul?
Ce inseamna sa fii om bun? Chiar va cunoaste Raiul?

[refren:]

[02:35]
Se simte ca in Iad, cu totul atat de fad
Trece prin lume ca printr-un sumbru vad
Aude vorbe de genul: iubeste-ti semenii
Vede cum lumea incearca a-l ademenii
Si din nou se simte atat de claustrat
Trist si singur, fara nici un sfat
Ar vrea sa poata crede in inalte idei
Intr-o lume ce crede, numai in lei
Si nu in animale ca alea-s la extinctie
Din cauza semenilor lui si are o predilectie
Spre a face ceva maret in viata
Trebuie sa creeze, sa le dea toate pe fata
Asa ca se apuca sa-si caute un scop in arta
Sa incerce disperat sa apara si el pe harta
Pentru ca dintre toti semenii lui e cel mai bun
Ii va fi asta caderea? Nu stiu ce sa spun

[refren:]
[refren:]

[04:05]
Priveste cu un ochi critic creatia lui Dumnezeu
Il simte atot-puternic pe al sau Eu
Dar nu poate in aceasta lume sa si-l manifeste
Pentru ca viata intr-una ii joaca numai feste
Si lasa batla ideea de a crea pentru idei
Incepe si el sa creeze doar pentru lei
Sau nu stai ca de fapt nu-i asa
A creat doar pentru sine… uite ramasita sa.

Stau si privesc viata, o studiez

Stau pe prispa casii si lin fumez
Ca un new-age Moromete, cuget silentios
Ma mir de aceasta lume intoarsa pe dos
Ma mir cum se pot intampla atatea lucruri
Dar stiu ca in viata trebuie sa te bucuri
Ca oricum si ceilalti se mira unu de altu
Vazand cat sunt de prosti, de tristi, de anosti
Ha, mai trag un fum, mai bag o cafea
Si din nou ca un lord Henry studiez viata
Da da da..mai trag unu asaaa

Stau chill, eu sunt gentil
Planta verde in scrum se pierde
Iar ideile ce-mi vin, scot din lume venin
Ma uit la cer, asta brusc e senin
Asa ca stau si observ rotocoale de fum
Pierdute-n vazduh ca oamenii pe drum
Cata asemanare intre ei si fumul meu
Si cum il privesc, dintr-o postura de zeu
Fac ce vreau cu el, il fac si cerculete
Il fac chiar sa se disipeze
Daca as avea atata control si asupra vietii mele
NU as mai visa la muze, nimfe sau iele
As face totul crezand in puterea mea
Nu m-as mai lasa jos, deloc n-as mai bea
Da privesc atat de trist acum in jurul meu
In sus nici vorba, ma simt ca un ateu
Imi vine sa las totul balta, sa fug de aici
Dar iau o revista si ma holb la gagici

Ce putere mai pot sa am cand tot ce astept de la viata este inca un gram?
De ce sa mai am putere? Sa incerc sa fac ceva, poate sa incep
o goana dupa avere? Ia hai ca mere, as avea mai multa bere.
Si totusi cand mor ce mai ramane?

Mai ramane oare ceva dupa mine?
Disperat imi vine sa plantez mine
Sa stiu ca am lasat ceva exploziv in urma
Ca altceva sigur n-am ce, doar am facut parte din turma
Am vrut sa fiu si eu ca ceilalti
Degeaba te agiti si degeaba salti
In viata asta, daca stai fumezi si bei
Asa ca gata, eu nu mai pot sta
Trebuie sa misc, si daca nu pe mine, muntii
Ca un antic titan, las totul in lan
Si nu mai stau de veghe, mai este timp in an
Sa imi mai propun ceva, nu mai pot sta asa
Daca-mi ziceti ca nu pot, uitati acolo-i usa
Pe bune ya! Dispareti din viata mea!